Un articol manifest de Ursula Kampmann

[banivechi]

Coin collecting is active
protection
of cultural heritage by Ursula Kampmann
In the past few years, the question of what is
to be understood as protection of cultural
property has been controversially discussed.
Coin collectors are criticized by archaeologists
who argue they are responsible for the looting
of sites, because through their interest they
create a market for coins, in the first place.
Some ideologists of that fundamentalist movement
have gone as far as to demand a ban on
coin trade granting the state a monopoly on
collecting antique coins.
Above all, these extremists have been raising
their voices loud, thus gaining the attention of
politicians. Yet, logic and fairness have been
neglected in their repertoire. If they played fair,
they would have to confess that the largest
part of the holdings on display in museums
does not come from excavations but from private
collections, most of which were donated
to the museum at some point in the past. Long
before scholars started to care for minor objects
such as coins, collectors had been diligent in
their efforts of gathering and disseminating
information. Since the 16th century they have
built up coin collections, with much enthusiasm
and at great expense, saving more than one
antique piece from being melted down. Such
was the consequence of public protection in
early modern times – which archaeologists
should admit if they adhered to logical thinking.
Whatever could not be sold or used was
melted down, as coin hoards always held the
value of the raw material.
The greatest numismatists of the past were
passionate coin collectors themselves. To cite
but one example, Friedrich Imhoof-Blumer
(1838-1920) was a famous numismatist whose
collection of antique coins today can be admired
at the Berlin Münzkabinett. Imhoof-
Blumer purchased whatever was not too ex-
pensive for the coin cabinet of the Swiss town
of Winterthur, highly regarded today for its
academic relevance. He bought coins from
traveling merchants who distributed material
Turkish farmers had found in their fields. If it
had not been for him, these ancient coins struck
in the Roman provinces would have ended up
as scrap metal – like most coins dug up in Turkey,
back then.
Up until the sixties, the well-known coin trader
Pierre Strauss (1922-1995) regularly went to see
the goldsmiths in the bazaars of Persia, Afghanistan
and Iraq, rescuing some gold and silver
coins from their melting pots that are now
among the highlights of the collection of the
Paris Bibliothèque Nationale and also of private
collections. However, he often came late,
only to hear that a big coin find had just been
melted down.
It was only in the seventies, when it got around
in the countries of origin that ancient coins
were worth money – by the way, thanks to the
catalogs published by big Swiss auctioneers –,
that the population was sensitized and some
states developed a certain greed. Still, sense
of responsibility has only developed to a small
degree. Only very rarely are coins well displayed
in museums or inventoried in a way to make
them available for academic study.
While many private collectors readily make
their holdings accessible and take pride in providing
photographs, publicly financed museums
are asking high, sometimes outrageous, prices
for the photographs the scholars need for their
studies.
That is even understandable, as all countries
are cutting the budgets of museums in these
times of profit maximization. At present, tons
of material that neither has been published
nor will get the chance to see daylight within
the next centuries are lying around in storage
rooms of cultural patrimony.
On the other hand, auction houses are publishing
millions of coins every year, thus making
their sources available to research, as collections
almost always change hands with each
generation and so become visible to the public
eye again.
If some archaeologists complain that these
coins have lost their value for research due to
the lack of archaeological context, it is only half
the truth, i.e. the point of view of a one-sided
researcher. Because, in numismatics, the context
of a find is of importance only in very few
cases. Much more important is the object as
such, speaking through its design, inscription,
die and planchet. The coin itself is the subject
of numismatics, while the archaeology dealing
with ancient coin finds, which definitely
relies on the archaeological context of its material,
is only a marginal discipline of numismatics
and even has fallen a bit into disrepute
lately. State authorities often cut funding for
research on coin finds, as this field is difficult
to communicate to the public.
As a coin collector, you are actively contributing
to the protection of cultural heritage, even
though, strictly speaking, coins do not even
qualify as protected “cultural property”. For
coins have always been a mass product – made
for circulation, across national and cultural borders,
being ambassadors from distant peoples
and long-passed times. To whom is able to
listen, they speak about different worlds; they
open up horizons and foster international understanding.
And no archaeologist shall spoil the pleasure
of that experience for you!
Sursa: http://www.worldmoneyfair.ch/wmf/pdfs/W ... atalog.pdf

[banivechi]

Nu editez postul de mai sus, vreau sa fac un comentariu: acest articol este un manifest, deoarece a fost publicat pe site-ul celui mai mare eveniment numismatic anual, tocmai pentru a atrage atentia asupra "excesului de zel" in asa-zisa protejare a patrimoniului cultural prin ingradirea sau chiar obstructionarea numismaticii. Ma gindesc ca s-ar putea cere acceptul autoarei pentru o traducere si publicare in Colectionaruyl Roman.

[dorelb]

buna idee. poate deschid ochii si ai nostri "aparatori" ai patrimoniului

[PRONUMISMATICA]

Are cineva datele de contact ale doamnei Kampmann (e-mail)?

[banivechi]

verifica pm

[PRONUMISMATICA]

Am reusit sa obtin permisiunea doamnei Kampmann, ma ajuta cineva cu traducerea? Pentru ca eu nu stiu daca o sa am timp pentru asta.

[claus]

Colectionatul monedelor: protectie activa a mostenirii culturale

In ultimii ani, definirea exacta a protectiei proprietatii culturale a fost un subiect ce a starnit discutii controversate.
Colectionarii de monede sunt criticati de catre arheologi, acestia sustinand ca primii sunt vinovati de pradarea siturilor arheologice, deoarece prin insusi interesul lor pentru monede ei creaza o piata pentru acestea.
Unii ideologi adepti ai acelei miscari fundamentaliste au mers atat de departe incat au cerut interzicerea comertului cu monede, asigurand astfel un monopol de stat pentru colectionatul de monede antice.
Mai mult chiar, acesti extremisti au protestat vehement, atragand astfel atentia politicienilor. Totusi, logica si corectitudinea nu si-au gasit locul in protestele lor. Daca ar fi procedat corect, acestia ar fi trebuit sa recunoasca faptul ca cea mai mare parte a pieselor din muzee nu provin din sapaturi, ci din colectii private, cele mai multe fiind donate muzeelor la un moment dat in trecut. Cu mult timp inainte ca savantii sa inceapa sa manifeste interes pentru obiecte minore precum monedele, colectionarii au fost sarguinciosi in eforturile lor de a aduna si a disemina informatiile. Inca din secolul al XVI-lea, acestia au creat colectii de monede, cu mult entuziasm si cheltuieli insemnate, salvand nenumarate piese de la topire. Aceeasi a fost si consecinta protectiei in era moderna timpurie-pe care arheologii ar trebui sa o recunoasca in virtutea unei gandiri logice.
Orice nu putea fi vandut sau folosit era topit, cum gramezile de monede intotdeauna au avut valoarea materialului continut.
Marii numismati din trecut erau ei insusi colectionari pasionati de monede. Pentru a da un singur exemplu, Friedrich Imhoof-Blumer (1838-1920), a fost un cunoscut numismat a carui colectie de monede antice poate fi admirata astazi la Berlin Munzkabinett. Imhoof-Blumer a cumparat tot ceea ce nu era prea scump pentru cabinetul de monede al orasului elvetian Winterthur, foarte apreciat in ziua de azi pentru importanta sa academica. El a cumparat monede de la negustorii calatori care vindeau piese gasite de fermierii turci in lanurile lor. Daca nu ar fi fost el, aceste monede antice batute in provinciile romane ar fi ajuns simple resturi de metal, asemenea celor mai multe monede dezgraopate in Turcia acelor vremuri.
Pana in anii '60, bine-cunoscutul negustor de monede Pierre Strauss (1922-1995), mergea regulat sa viziteze bijutierii din bazarele din Persia, Afganistan si Iraq, salvand unele monede din aur si din argint de la topire, monede care azi sunt printre atractiile colectiei BIbliotecii Nationale de la Paris si a altor colectii private. Totusi, deseori el a sosit prea tarziu, ca sa auda ca o mare descoperire monetara tocmai fusese topita.
Abia in anii '70, cand s-a raspandit ideea in tarile de origine ca monedele antice valoreaza bani-apropo, gratie cataloagelor publicate de marii consignatari elvetieni-populatia a fost atentionata iar unele tari au inceput sa manifeste o anumita lacomie. Totusi, simtul responsabilitatii s-a dezvoltat intr-o masura foarte mica. Doar rar monedele sunt expuse corespunzator in muzee sau inventariate in asa fel incat sa le faca utile pentru studiul academic.
In timp ce multi colectionari privati fac colectiile lor publice si se mandresc sa ofere fotografii, muzeele publice cer sume ridicate sau chiar ridicole pentru ca specialistii sa obtina fotografii utile pentru studiile acestora.
Aceasta este de inteles, deoarece toate tarile reduc bugetele pentru muzee in aceste vremuri ale profiturilor.
In prezent, tone de materiale care nu au fost publicate si nici nu vor avea sansa sa iasa la lumina in urmatoarele secole zac in camerele de depozitare ale patrimoniului cultural.
Pe de alta parte, casele de licitatii fac publice milioane de monede anual, facand astfel cunostiintele lor disponibile pentru studiu, iar monedele circula de la generatie de la generatie devenind disponibile iar publicului.
Daca unii arheologi se plang ca aceste monede si-au pierdut valoarea pentru studiu din cauza lipsei contextului arheologic, acesta este doar jumatate din adevar, adica punctul de vedere unilateral al unui cercetator. Deoarece, in numismatica, contextul unei descoperiri are importanta doar in rare cazuri. Mult mai important este obiectul propriu-zis, relevant prin designul sau, prin inscriptii, matrita, sau planuri.Moneda insasi este subiectul numismaticii, in timp ce arheologia care se ocupa cu descoperiri de monede antice, care in mod evident se bazeaza pe contextul arheologic, este doar o ramura marginala a numismaticii si chiar a cazut putin in dizgratie in ultimul timp.
Autoritatile reduc deseori fondurile pentru cercetarea descoperirilor monetare, deoarece acest subiect este mai greu perceput de catre public.
In calitate de colectionar de monede, tu contribui activ la protectia mostenirii culturale, chiar daca, strict vorbind, monedele nici macar nu sunt calificate ca patrimoniu cultural. Asta deoarece monedele au fost mereu produse in numar mare, facute pentru circulatie, dincolo de granitele nationale si culturale, fiind ambasadoarele unor popoare indepartate si a timpurilor demult trecute. Pentru cine este in stare sa asculte, monedele vorbesc despre alte lumi; ele deschid orizonturi si sprijina intelegerea internationala.
Si niciun arheolog nu trebuie sa-ti strice placerea acelei experiente!
Source: http://www.worldmoneyfair.ch/wmf/pdfs/W ... atalog.pdf

Am incercat eu o traducere, sper sa ajute. Cu siguranta sunt greseli, nu am un dictionar cu mine.

[PRONUMISMATICA]

O sa prelucrez textul si mai vad atunci daca e cazul de mici corecturi pe ici-colo.

[andi_codescu]

Sper ca acest manifest va contribui la recrearea unui echilibru intre necesitatea de a se proteja siturile arheologice si necesitatea de a se proteja colectionatul si colectiile. Din pacate se uita atat de des, mai ales de autoritati, faptul ca fara colectionari muzeele ar fi fost mult mai sarace si cultura umana ar fi pierdut si ar pierde atat de mult. Se uita din pacate ca si colectionatul si colectiile fac parte din patrimoniul cultural uman.

De asemenea, sper ca vor mai aparea astfel de articole-manifest ale unor reputati specialisti, dar si ale unor "simpli" colectionari. In ceea ce ma priveste (aflat bineinteles in a doua categorie), in primele paragrafe ale articolului din nr. 2 din Colectionarul Roman (seria a II-a) am incercat cu umilele mele puteri sa trag si eu semnalul de alarma.

Cu cat vor fi mai multe voci, mai multe argumente, cu atat vor creste sansele de a opri curentul nociv de opinie care s-a format impotriva colectionatului din pricina unor persoane care au putine de a face cu aceasta nobila pasiune (din pricina braconierilor).

[marcus aurelius]

Pentru cei ce nu stiu cine este Ursula Kampmann, mentionez ca (printre altele) este autoarea unui catalog destul de util pentru pasionatii de monede antice imperiale: "Die Münzen der römischen Kaiserzeit"

[andi_codescu]

De aceea in ce am scris mai sus, Ursula Kampmann era la categoria specialisti reputati.

[banivechi]

Pentru cine n-a inteles, topicul acesta e un exemplu clasic de lucru in echipa.

[GLV]

Si Octavian Iliescu ,in Monetele lui Mircea cel Batran ,sustine cauza colectiilor particulare, citez:


,,Ne-am gandit in primul rand sa oferim colectionarului amator o calauza in domeniul numismaticii romanesti.Departe de a fi partizanul unui monopol legal,instituit in favoarea muzeelor de stat,am sustinut intotdeauna ideea libertatii fiecarui amator de a aduna ceea ce il poate atrage.In nenumarate randuri ,am avut prilejul sa constatam cat folos poate aduce cercetatorilor o colectie particulara,mult mai accesibila - bine inteles ,cand proprietarul ei e un om luminat,contrariul intamplandu-se din fericire foarte rar - decat colectiile publice similare.Amatorul e manat de o adevarata pasiune,de cate ori vrea sa-si sporeasca prin noi achizitii mica lui comoara.Gata sa prinda numaidecat o ocazie,staruitor in a obtine obiectul dorit,nu va ezita niciodata pretul care i se cere, oricat ar fi el de exagerat - si,la urma urmei,ce poate insemna un asemenea sacrificiu,pe langa multumirea sufleteasca de a-si vedea colectia imbogatita cu o piesa noua?In schimb , niciunui muzeu nu i se poate pretinde aceasta,exceptie facand poate doar pentru celebrul British Muzeum.E explicabil deci dr cr adeseori raritatile intra in colectiile particulare si se feresc de cele publice''